marți, 16 februarie 2016

Kataif cu visine - καταΐφι βύσσινo

Divin, irezistibil, o finete culinara, un must-have al cataifurilor!
Cu brinza dulce cremoasa, cu fistic din belsug, insiropat abundent, cataiful este o inventie orientala a simturilor care te face sa visezi ca in povestile din „O mie si una de nopti”.
I-am adaugat putina voluptate si am obtinut extaz.
Rezultatul, o prajitura careia i se potriveste refrenul „Ma ucide ea!” - sa maninci si sa iti doresti iar, si iar, o portie, pe care sa o savurezi mijind ochii si leganindu-te senzual.





Reteta?

Una foarte simpla:
2 pachete fidea din cea mai fina (eu folosesc Monte Banato - am incercat si Barilla dar rezultatul nu e acelasi)

- 50 grame unt
- Zahar 300 grame
- 100 ml apa - pentru sirop
- Esenta de vanilie, cuisoare, scortisoara
- Facultativ,citeva picaturi de apa de flori de portocal
- 500 grame visine congelate (sau proaspete, in sezon)
- 150 grame Gelifiant cu fructoză dietetic - Dr. Oetker
- 100 ml apa - pentru visine
600 grame smintina de separator (e cea mai buna pentru frisca si o gasesc in piata oricind, in plus - e un produs absolut natural) sau orice smintina dulce pentru frisca
- Un plic zahar pudra vanilat Dr. Oetker

Cum  procedez:
Intr-o tava - nu foarte mare - asez fideaua, dupa ce in prealabil am maruntit-o (nu foarte mult).
Deasupra pun untul fisii subtiri (pe toata suprafata - puteti incerca sa il dati pe razatoarea mare direct deasupra tavii) dupa care dau la cuptor circa 15 minute (fideaua va deveni usor aramie fara sa se arda pe fundul tavii).


Intre timp prepar siropul. Intr-un vas pun zaharul, apa si cuisoarele si le dau in doua - trei clocote. La sfirsit adaug scortisoara si citeva picaturi esenta de vanilie si, daca doriti, apa de flori de portocal.


Scot fideaua din cuptor, inlatur cuisoarele din sirop si adaug siropul fierbinte peste fidea, incet ca sa cuprinda toata compozitia, apoi pun tava in cuptor si inchid focul.
In citeva minute fideaua va absorbi tot siropul si dind tava la rece compozitia se va lega sub forma unui blat.


Cit timp se raceste blatul pregatesc umplutura de visine.
Visinele se pun intr-un castron impreuna cu gelifiantul de fructoza si apa.
Se aseaza vasul pe foc urmarind momentul in care incep sa fiarba.
De cind dau in clocot se lasa pe foc aproximativ zece minute indepartind spuma formata.


Se lasa sa se racoreasca putin apoi se culeg visinele cu o spumiera distribuindu-se uniform pe suprafata blatului de kataif.
Turnam si siropul rezultat cu o lingura acoperind tot blatul.


Vor fi necesare citeva minute de repaus ca gelul sa se lege.
Pina se intimpla lucrul acesta fac frisca: pun smintina impreuna cu zaharul vanilat si bat la viteza mica nu mai mult de cinci minute.
Vom sti ca este gata cind vor aparea virfuri ferme.


Punem frisca peste prajitura fara a insista prea mult asupra aspectului dar urmarind acoperirea uniforma a acesteia.
Se decoreaza cu visine glasate, minimal, imprastiind si citiva stropi de jeleu pentru efect.





B E L E A!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu