Timp liber si pasiuni

06.08.2017

La ceas aniversar, cu gandurile ei

„ Braila este orasul copilariei mele, al celor mai frumoase amintiri.
"Orasul cu salcami", sub care m-am plimbat cu iubitul meu, inca de la 15 ani, pastreaza in el taina sentimentelor mele cele mai pure si profunde...
Cand vorbesc despre Braila ma incearca un fior de mandrie si dezamagire, in acelasi timp.
De aceea, am sa va povestesc despre Braila cum a fost si poate, nu va mai fi niciodata, si despre ceea ce mai pastreaza ea pentru noi, contemporanii.
Desi am crescut intr-unul din cartierele muncitoresti ale orasului, scoala generala si liceul m-au legat de mica de centrul vechi al orasului si de Dunare.
Pentru ca toate bulevardele batranei urbe duc la Dunare, orice drum ai apuca, agale, te-ar purta pe malul fluviului, sa zabovesti o clipa pe o banca si sa privesti fermecat fierberea continua a apei, ca si cum vartejurile ei ar fi ochi adanci in care hipnotizat, te pierzi. Cand ridici insa ochii, privirile tale escaladeaza, in zare, batranii, pietrosii munti ai Dobrogei.
Docurile portului, silozurile lui Anghel Saligny, primele constructii din beton armat din lume, morile grecesti si cladirile vechi, te poarta inapoi in timp, in vremuri cu parfum oriental, atunci cand Braila era "porto franco", cand negustorii greci, turci, armeni, tineau comertul pe Dunare.
Dar ce ador la prezentul Brailei: Dupa-amiazile prin centrul vechi, pe strazile racoroase cu platani sau pe largul bulevard cu trandafiri si magnolii, care te pot detasa de viata tumultuoasa a marilor orase.
Poti petrece in tihna cu gandurile tale, respirand aerul curat al unui oras in care industria a murit brusc, o data cu decizia de a inchide marile uzine de excavatoare, sau combinate...
Asa am copilarit, insotita de parintii si sora mea, batand zi de zi, parca cu sete, acea distanta care ne despartea de Dunare, sau intorcandu-ma de la scoala pe jos, alaturi de colegii mei, prieteni de-o viata, zabovind inca o clipa inainte de a lua tramvaiul spre casa. Da, Braila este unul din primele orase din Romania cu tramvai electric, si putinele in care te mai poti bucura de aventura unei calatorii cu tramvaiul.
Orice as spune despre orasul meu, nu va atinge adevarata valoare pe care o are el in sufletul meu, acolo unde pastrez cate o amintire in fiecare cotlon, despre vremurile cand eram liberi si lipsiti de griji, cand cea mai mare aventura ni se parea aceea de a ne plimba pe alei, doi indragostiti...

--

Alexandra Irini Misios, 27ani, Braileanca.

08.03.2017

Capturile zilei cu dedicatie

Va doresc prospetimea primaverii, parfumul florilor de cires si neastamparul plin de iubire al gazelor!
Azi si intotdeauna!












08.03.2015

8 Martie

La multi ani dragele noastre!
V-ati deschis ca bobocii primavara si ati inflorit cu viata copiilor vostri frumosi adaugind raze soarelui nostru, sporindu-i caldura cu care va ocroteste si lumina cu care va mingiie chipurile frumoase.
Fiti fericite si iubite si intoarceti fericirea si iubirea celor ce v-o daruiesc, numai asa zilele voastre vor fi implinite!
Va dorim prospetimea primaverii, parfumul florilor de cires si neastimparul plin de iubire al gizelor, azi si intotdeauna!
Va iubim cit cuvintele nu o pot exprima!
Mama si tata



P.S. Daca primavara ar avea gust, sigur ar fi gustul unei femei tinere! Altfel nu se explica explozia frumusetii, mirosul proaspat si nabadaile tuturor vietatilor frematind de iubire! 

15.01.2015

"Old man" at the fireplace


Noaptea ...
Noaptea potolit și vânăt arde focul în cămin;
Dintr-un colț pe-o sofă roșă eu în fața lui privesc,
Pân' ce mintea îmi adoarme, pân' ce genele-mi clipesc;
Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu-i cald, molatic, lin.
Atunci tu prin întuneric te apropii surânzândă,
Albă ca zăpada iernii, dulce ca o zi de vară;
Pe genunchi îmi șezi, iubito, brațele-ți îmi înconjoară
Gâtul... iar tu cu iubire privești fața mea pălindă.
Cu-ale tale brațe albe, moi, rătunde, parfumate,
Tu grumazul îmi înlănțui, pe-al meu piept capul ți-l culci;
Ș-apoi ca din vis trezită, cu mânuțe albe, dulci,
De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte.
Netezești încet și leneș fruntea mea cea liniștită
Și gândind că dorm, șireato, apeși gura ta de foc
Pe-ai mei ochi închiși ca somnul și pe frunte-mi în mijloc
Și surâzi, cum râde visul într-o inimă-ndrăgită.
O! desmiardă, pân' ce fruntea-mi este netedă și lină,
O! desmiardă, pân-ești jună ca lumina cea din soare,
Pân-ești clară ca o rouă, pân-ești dulce ca o floare,
Pân' nu-i fața mea zbârcită, pân' nu-i inima bătrână.
M. Eminescu

22.08.2014

Poveste de balta
Me

Mi-e dor de drumul prafuit
Spre stuful unduind pe ape,
De-al broastelor oracait
simtind pericolul aproape.

Mi-e dor sa-mi ratacesc privirea
pe luciul apei tremurat,
Lasindu-mi gindul sa alerge-aiurea
(cu intrebari nenumarate
si cu raspunsuri greu de dat),
sa-mi rupa sirul numai pluta,
cind va descrie cercuri, cercuri,
si se va scufunda-n adincuri
cu pestisorul agatat.

Mi-e dor de liniste, de aer,
De orizontul colorat
In soarele de dup-amiaza,
cind aureste malul apei,
facind sa para totul minunat.




















05.04.2014

Cheile Dobrogei

Frumoasa tara, pacat ca e locuita!
Un loc pe care ar fi trebuit sa il pastram cu cea mai mare grija, sa il conservam si sa mergem doar sa ne minunam in fata urmelor lasate de timp. In schimb, contribuim la istorie cu muuulte capace de bere si urme de gratare (ca de! matzu' ca paru!). Si unde sa pasca oile si vacile in alta parte, lasindu-si balegile, daca nu pe speciile rare de plante sau pe fosilele ce au traversat amar de ani pina la noi?



















27.03.2014

Mi-a batut Primavara in geam

Am deschis Sperantei,
Am intins mina Soarelui,
Mi-am umplut ochii de Lumina,
Mi-am bucurat privirea cu Frumos,
Am respirat adinc Parfum de flori
Si mi-am spus:
Nimic nu imi va sta in cale.
Voi zbura cu Fluturii,
Voi sorbi aroma florilor cu Albinele,
Si voi alerga cu Vintul prin crengi.
SINT Primavara!
















08.02.2014

Cind iarna imi ninge copacul


Cind iarna imi ninge copacul ma grabesc sa ii agat in crengi globurile privirii mele.
Sa-I stralucesc stelutele cu bucuria luminii din ochii mei in fata maiestriei efemere a anotimpului ce face ca imperfectiunea lumii sa dispara sub imaculatul vesmint.
Surprind magia clipei cu speranta ca voi putea plagia cumva arta de a face din negru alb.
Miracolul dispare cu primele raze de soare ce picura ca lacrimile desertaciunea infumurarii mele amestecata in vata zapezii de pe ramuri, dar nu traiesc o dezamagire.

Incarc perlele de apa ce cad cu asteptarile mele zadarnicite, rugindu-ma ca ele sa se faca una cu pamintul, si inalt zmeul sperantelor catre soare asteptind vintul prielnic de primavara care sa le duca spre implinire.










26.01.2014

Flori de gheaţă

Numai gerul le dă viaţă
Şi pe geamuri le răsfaţă,
Pac-ar fi nişte vitralii,
Sunt tot flori, dar nu sunt dalii.

Iar buchetul lor frumos
Nu are nici un miros,
Cum au celelalte flori
Adiere şi culori.

Acestea sunt flori de gheaţă,
Ce se săvărşesc din viaţă,
Cu prima rază de soare,

Uneori şi c-o suflare.

(Mi-ar placea sa stiu cine este autorul versurilor.)












30.10.2013

Dumbrava Sibiului

In vizita la Muzeul ASTRA intr-un cadru de poveste.
Vremea a fost de partea noastra.












Cisnadioara

O ceata laptoasa invaluie lunca Muresului anuntind o zi calduroasa, insorita, numai buna de plimbare.
Sint ultimele zvicniri binevoitoare ale toamnei inainte sa imbrace haina mohorita tivita cu bruma si sa-si arunce pe umeri naframa de ploi reci si insistente.
Nu scapam ocazia oferita si pornim la drum prin fascinanta Transilvanie.
Ne indreptam catre Sibiu propunindu-ne sa aflam frumusetea cetatilor fortificate din imediata apropiere a orasului.
Intr-un cor exclamativ pe mai multe voci parcurgem un drum marginit parca cu bucati de pinze pictate de Ivan Șișkin, cu deosebirea ca pinzele din fata ochilor sint expuneri prezente, nesfirsite, ale unui pictor nemuritor al carui talent covirsitor reia tema an de an, culorile pastelate din paleta lui fiind inepuizabile.
Poposim intr-o piateta linistita, frumos rinduita cu casute parca de turta dulce, cu obloane colorate, larg deschise, ce imbie razele soarelui sa patrunda curioase, scotocind prin cele mai umbrite colturi.
Cu pisici incalzindu-se pe pervazuri pictate si dovleci pintecosi pregatiti de sarbatoare pe butoaie.
Fie ca vii dinspre Sibiu, fie ca vii dinspre Cisnadie, de cum intri in Cisnadioara te intimpina de pe culmea stincoasa a dealului o cetate fortificata - Sf. Mihail, monument reprezentativ al stilului romanic din Transilvania, de unde se vede intreaga vale a Sibiului, cu livezi si vii, cu sate cu hornuri fumeginde si biserici albind spre cer.
Urcam treapta dupa treapta oprindu-ne din timp in timp sa admiram privelistea ireala.
E atita liniste!
E curat! Curat!
Covor de iarba proaspata ruginit din loc in loc de frunzele lepadate de batrinul nuc.

Se spune ca intemeietorii Cisnadioarei ar fi fost colonişti de origine franceza, veniţi in aceasta zona prin ordinul cistercian. Aceştia au preluat bazilica de la Cisnadioara pe care au transformat-o intr-o fortareaţa romanica, dar cu influenţe gotice. Platoul pe care este construita bazilica a fost inconjurat de un zid din piatra. De aici, se deschide o panorama foarte frumoasa asupra intregii zone.



























23.09.2013

Bougainvillea

Am carat-o pe o iarna crunta tocmai din Grecia cind era doar un fir plapind. Am asteptat cu sufletul la gura timpul cind va inflori ca sa ii vad culoarea. De atunci, ma bucur de florile ei delicate in fiecare an.








22.09.2013

Floarea Soarelui - tulpini cu cel putin sase flori 

Mi-au umplut ochii de culoare in cenusiul cimpului. Cresteau razlete, abandonate intr-un cimp proaspat arat. Le-am luat acasa gindindu-ma ca prima ploaie sau vintul le va scutura. Mi-au luminat casa.










31.08.2013

Pescuit la Sabangia






MatchFisher!  

"Te iubesc fara sa stiu cum sau cand sau de unde. 
Te iubesc pur si simplu, fara complexitati sau mandrie; 
te iubesc pentru ca nu stiu alta cale..."
Pablo Neruda







29.08.2013

Plimbare in Apuseni - Valea Garda Seaca

Dimineata cu valatuci de aburi peste Lunca Muresului.
O cafea pe terasa.
Caprioare insirindu-se grabite printre limbile de cucuruz.
Linistea tulburata de gigiitul gistelor ce se imprastie cu aripile desfacute in ograda.
Paznici vigilenti, Cleo si Kiva supraveghind atente orataniile cu cite un latrat pentru restabilirea ordinii.



Fornaind usor pe nari Doina se indreapta catre pasune.


In "cresa" mielutele intarcate isi primesc tainul.


Gata.
O data treburile rinduite ne pregatim de drum.
Plecam sa vedem cheile de calcare din Apuseni.



Un drum intortocheat printre sate uitate de timp, atirnate pe coame de munti.

Ah, ah, crang ruginiu 
Pamant pustiu 
De viata plin 
De lume uitat 
In suflet purtat... 
Ma doare sa te vad 
caci mi-e greu sa te las... 
De-nchid ochii si-i deschid 
tu esti pe loc dar eu am plecat...


Care cu boi ce par desprinse din picturile lui Grigorescu.


Adunind mici afluenti Garda formeaza chei strimte si adinci varsindu-si volbura in Aries.
Strabatem un drum forestier, cit latul unei masini, cu rare refugii in care, retragindu-ne, facem loc altor turisti temerari ca noi.
Din loc in loc, un comert ambulant local ne imbie cu clatite cu afine sau zmeura si pupuri (pupi) cu brinza, varza ori cartofi.


La capatul drumului aflam ghetarul.
Impresionant, infricosator hau, intoarcere in timp, intr-un loc ce isi pastreaza existenta de peste 4000 de ani.

.................
Peștera Ghețarul de la Scărișoara face parte din sistemul carstic Ghețar - Ocoale - Dobrești. Este formată în calcare de vârstă Jurasic superior, dispuse monoclinal pe direcția NV-SE, la o altitudine de 1.165 m, la marginea platoului carstic Ghețari - Ocoale. Cândva Valea Ocoale curgea la suprafață. Odată cu dizolvarea în freatic a peșterii Scărișoara apele coboară în subteran. Ieșirea apei la lumină se făcea prin Pojarul Poliței. Continuând dizolvarea, apa coboră în Avenul din Șesuri cu ieșire la suprafață în Izbucul Poliței. Golul rămas uscat al Scărișoarei, în urma prăbușirii avenului de intrare, se umple cu gheață în timpul glaciațiunilor.
După încălzirea vremii gheața începe să se topească și dispare jumătate din volum, dar este alimentată în fiecare iarnă cu un nou strat la suprafață. Topirea are loc și la bază ghețarului, astfel că de la bază dispare o secțiune și o alta se depune sus. Cea mai veche gheață de la bază are 4.000 de ani. Pe carote de gheață recoltate în 2005, cercetătorii de la Institutul de Speologie Emil Racoviță Cluj și mulți asociați străini, descifrează din trecut o mulțime incredibilă de date. Cum a fost vremea în fiecare an din ultimii 4.000, când au fost incendii în zonă, când și cât aur se exploata în Apuseni pe vremea dacilor.
Descriere
Intrarea în Ghețarul de la Scărișoara se face printr-un impresionant aven, a cărui gură, cu un diametru de 60 m, se deschide în pădurea din marginea platoului. O potecă îngustă săpată în stâncă și câteva scări metalice ancorate în pereți înlesnesc coborârea celor 48 m cât măsoară adâncimea avenului. Pe fundul lui se păstrează în tot timpul anului un strat gros de zăpadă. Aici se pătrunde în Sala Mare printr-un impresionant portal măsurând 24 m lățime și 17 m înălțime.
Topografia Ghețarului de la Scărișoara este simplă, deoarece peștera reprezintă o încăpere unică cu o dezvoltare totală de 700 m. În mijlocul acestei încăperi se află un imens bloc de gheață, cu un volum de 80.000 m3 și care dăinuie în peșteră de peste 4.000 de ani. Fața superioară a blocului (3.000 m2) formează podeaua Sălii Mari. În partea dreaptă acest planșeu se frânge într-un tobogan abrupt de gheață, care dă într-o zonă, denumită Biserica. Aici apar primele formațiuni stalagmitice de gheață. Aceasta este zona turistică, restul fiind rezervație științifică, cu două sectoare distincte.
În latura din dreapta intrării se află Rezervația Mică, la care se ajunge coborând o verticală de 15 m în rimaia dintre stâncă și gheață. În stânga se află Rezervația Mare, spre care se coboară o verticală de 20 m la baza căreia galeria continuă puternic descendentă. Aceasta este Galeria Maxim Pop. În amândouă rezervațiile, lângă ghețar reapar stalagmitele de gheață, dintre care unele au o existență permanentă iar altele se topesc în cursul verii, dar se refac în forme asemănătoare în lunile de iarnă.
Dincolo de aceste speleoteme înghețate, aspectul peșterii se schimbă total, locul gheții fiind luat de concrețiuni de o mare diversitate și frumusețe. Stalactite, stalagmite, coloane, draperii parietale, coralite, gururi... Acestea abundă mai ales în Galeria Coman - o prelungire îngustată a Rezervației Mari - care coboară în pantă accentuată până la adâncimea maximă a peșterii de 105 m, apropiindu-se în același timp la numai câțiva metri de cea de a doua perlă a sistemului carstic Scărișoara - peștera Pojarul Poliței. De fapt, între cele două cavități a existat cândva, înainte de începutul formării blocului de gheață, o comunicare naturală.

...........................







Coplesiti de frumusete si storsi de vlaga incheiem aventura cu Pestera Huda Orbului.

.............
Descoperita in anul 1962 de Matei Dumitru, paznicul Ghetarului de la Vartop, pestera Huda Orbului este cercetata in premiera de I. Viehmann, Gh. Racovita si I. Salajan in 1963 si cartata pe o lungime de 280m. Explorarile ulterioare, intreprinse indeosebi de L. Valenas, fac sa creasca progresiv lungimea cunoscuta a cavitatii, care ajunge in 1977 la 607m. Huda Orbului constituie un ponor clasic, care dreneaza apele din cursul superior al vaii precum si zona dolinara care se intinde spre vest. Ea se compune dintr-o galerie larga, cu traseu sinusoidal, a carei intrare de mari proportii este curand ingustata de un con inalt de daramaturi. Cursul subteran nu apare decat dupa vreo 60m, dintr-o conducta laterala foarte stramta, si curge printre plaje de pietris si nisip in mare masura acoperite de cruste stalagmitice. Pe alocuri, apele au indepartat stratul de aluviuni si aceste cruste au ramas suspendate pe pereti, devenind marturii ale diferitelor faze de umplere si de excavare prin care a trecut golul subteran.
Dupa 120m de la aparitia sa, paraul formeaza o cascada de 8m inaltime, urmata de doua marmite etajate, dincolo de care pestera are un cu totul alt aspect. Galeria se ingusteaza pana la 2-3m si devine din ce in ce mai joasa, obligand in cele din urma la un taras pana in fata unui sorb prin care apele dispar definitiv. Resturile de cetina lipite de tavan arata limpede ca acest sector este deseori complet inundat in perioadele de viituri. Aval de cascada, cursul de apa primeste din dreapta un mic afluent care poate fi urmat pe o galerie puternic ascendenta pana in Sala Mare si apoi printr-un culoar foarte jos, pe care se mai poate inainta taras inca 78m. Paraul Orbului nu intra in pestera pe gura ei actuala. Acesta apare pe un brat lateral care se deschide in peretele stang al pesterii, la o distanta de 60m de la intrare. Formatiunile stalagmitice (stalactite „lumanari”, plansee stalagmitice suspendate, draperii, bazine de tip gur si depuneri de mondmilch) continua cu o prezenta bogata aproximativ pana la jumatatea pesterii, intr-un loc in care latimea pesterii ajunge pana la 20m (Sala Alba) galeria principala primeste un afluent stang, aproape inactiv, ce provine dintr-o galerie laterala a carei podea este cimentata cu plansee stalagmitice albe. Cursul de apa si raul subteran descriu in continuare o cadere de 10m, ceea ce modifica aspectul subteran. Pestera, care pana aici a avut o latime medie de 7—8m, se ingusteaza la 3m.
O galerie laterala care vine din dreapta, ascendenta si plina de daramaturi recente, mai produce o ultima largire a pesterii, dupa care continuarea se face printr-un tunel de conducta activa, cu urme de inundare totala. Tavanul galeriei coboara treptat de la 2m la 0,40m. Pestera se termina cu un sorb activ si cu o sala de 1.5/7 m umpluta cu pamant argilos. In pestera se afla un numar insemnat de coleoptere cavernicole. Trebuie semnalata prezenta catorva plansee stalagmitice suspendate, cu intervale etajate de la 1 la 3, goale sau umplute cu aluviuni, care pot furniza date despre procesele de colmatare si reactivare a pesterii. Cursul ei subteran are o resurgenta inca necunoscuta, iar formatiunile stalagmitice sunt foarte bogate. 
...............

Lipsa echipamentului adecvat si a experientei nu ne-au permis sa ne avintam prea mult insa putinul la care am avut acces a fost suficient cit sa lase urme adinci in amintirile noastre.









Ne-am intors acasa mai bogati, cu retina incarcata de peisaje magnifice, cu sufletul plin de imagini calde si cu plaminii neincapatori pentru aerul curat, inmiresmat de rasina.

25.07.2013

Traind spectacolul din Piata de peste din Atena

Piata Centrala de peste din Atena este pentru mine, intotdeauna cind vizitez Grecia, o destinatie in sine.
La fel cum imi doresc sa urc pe Acropole tot asa de mult imi doresc sa vizitez si hala cu peste.
Cladirea – bijuterie, o divizie a pietei Varvakeion (donatie a celebrului Varvakis – pescar ce a facut avere din pescuitul in Marea Caspica) reprezinta un punct de atractie spectaculos atit pentru turisti, datorita amplasarii in imediata apropiere a dealului pe care se afla situat Parthenonul (Παρθενών), in labirintul de stradute ce alcatuiesc cartierul Monastiraki (Μοναστηράκι), cit si pentru atenienii dornici sa achizitioneze la preturi scazute o mare varietate de fructe de mare.
Nu mi se pare nimic mai frumos decit comorile din adincuri ce stau frumos aliniate pe mesele asternute din abundenta cu fulgi de gheata asteptind ca, din forfota neobosita, sa se desprinda clientul ce va purta cu el creveti, calamari, caracatite proaspete, pentru un festin culinar.
Comercianti cu experienta, grecii afiseaza pe linga pret, informatii referitoare la originea, calibrul si calitatea pestelui, oferind servicii diverse asa incit, pestele cumparat va ajunge direct in vasele de gatit din bucatariile marilor restaurante sau in cele de familie.
Este senzational sa traiesti atmosfera, sa te afli in inima comertului.

Sigur iti vei dori sa revii.

παντοπωλείο - bacanie

Paradisul alunelor si fisticului

V-ar placea o halva adevarata cu fistic? Sau poate rahat cu mastica de Hios? Cred ca si fisticul v-ar fi pe plac.

















Fotografiile au fost realizate de fiica mea Irini Alexandra, la prima sa vizita in celebra piata.

08.07.2013

Prin baltile lui Terente

Apus pe Piatra Fetei

Un paradis distrus - Piatra Fetei

Piatra Fetei cind Dunarea a depasit cota de inundatie

Atita liniste!

De-ar constientiza semenii nostri ce dezastru creaza abandonind pet-urile la voia intimplarii

Cotul Macinului - Dunarea veche

09.06.2013

Manastirile Dobrogei

Cocos


In mijlocul padurilor de tei ce acopera dealurile dobrogene din apropiere de Niculitel se inalta un alt asezamint monahal: manastirea Cocos.
Cu o istorie tulbure, agitata de evenimentele timpurilor, manastirea a suferit numeroase transformari, darimata si recladita, pictata si arsa si iar repictata, in prezent interiorul fiind supus unor lucrari de pictura in mozaic (desi o lucrare de o calitate indubitabila, dupa umila mea parere aduce cam multa stralucire unui lacas sfint - destul de modest in rest).


Se spune ca manastirea Cocoş, împreuna cu cripta de la Niculitel, aflata doar la 4 kilometri distanta, cu Manastirea Saon şi Manastirea Celic Dere formeaza o cruce perfecta, orientata la fel ca şi crucea de la raspintia de drumuri, unde s-a descoperit mormintul celor patru martiri creştini intr-o cripta pe care au scos-o la lumina suvoaiele unei ploi puternice. Cei patru martiri, Zotikos, Attalos, Kamasis si Filippos († μάρτυρες Ζώτιkος, Аτταλος, Καμάσις, Φίλιππος), au fost martirizati la Noviodunum (Isaccea-Tulcea), probabil in anii 303-304 in timpul marii persecutii a imparatului Diocletian.  Soldatii romani, doi cu nume eline Zotikos si Filippos si doi cu nume latine Kamasis (ius) si Attalos (us), nevrand sa se lepede de credinta crestina, au fost schingiuiti, si li s-a taiat capul, devenind “Martirii ai lui Hristos” (†μάρτυρες χριστου), dupa cum ne spun inscriptiile de pe peretii martiriconului. 











Saon


Plecam de la Celic – Dere cind soarele agatat in culmea cerului imprastie o lumina vie peste tot - pamint si apa, facind umbra sa dispara.
Pirjolul miezului de zi ridica valatuci de abur din asfaltul drumului ce taie adinc in cimpie urcind din nou spre stralucirea turlelor ce se zaresc la capatul intinderii de vita de vie.
Manastirea s-a nascut sub ocupatie otomana in 1846 cind un grup de calugari plecati de la Manastirea Celic – Dere au ridicat pe malul Saonului cateva chilii din chirpici si un Paraclis. Cu timpul manastirea s-a transformat in lacas pentru maici care se ocupa de gradinarit, ori gospodaresc stupii iar altele si-au facut o ocupatie din pescuit. Se mai grijesc si de cei opt pauni cu puii lor dar si de cei trei mindri masculi de strut adusi de la Jurilovca.
Asezarea se vede dereticata dar nu impresioneaza in mod deosebit.
Insa dupa ce strabati curtea din spate apropiindu-te de malul apei patrunzi intr-o lume ce pare incremenita intr-o pinza pictata, linistea din jur intarind aceasta impresie.









Celic - Dere

Cind vintul iti sufla in pinzele sufletului nu ii refuzi oferta.
Mai ales ca nabadaile acestui inceput de vara ne-au limitat desfasurarile pescaresti.
Cum am prins o geana de soare am pus la cale o plimbare documentara care de mult ne atragea: manastirile Dobrogei.
Nu iti ajunge ziua ca sa le treci pe toate insa facind o impartire zonala ai timp suficient sa parcurgi un traseu impresionant prin peisajul ce te insoteste: la stinga - Lunca Dunarii, cu luciul de apa unduind stufarisuri dese - adapostind specii diverse de pasari, la dreapta - cocoase pietroase ce te surprind cu adincul padurilor atit de tacute incit ai impresia ca locul de unde vii - orasul - nici nu exista.
Parcurgem un drum serpuit, cautind cu privirea indicatorul  ce ne-a stirnit deseori curiozitatea, purtind o denumire cu rezonanta turceasca Celic Dere.
Lasam Dunarea sa-si rostogoleasca valurile catre gurile Deltei si ne abatem in dreapta, spre culmea muntelui.
Cu tot aspectul prietenos, proaspat, al copacilor ce strajuiesc soseaua, se vad urmele ultimului potop ce s-a abatut asupra locurilor antrenind la vale milul amestecat cu resturi de vegetatie.
Deodata natura ne surprinde cu o priveliste magnifica: o vale ce ofera adapost unui sat mic, aparent neinsemnat,  ce se insiruie pe marginea riului Celic Dere (nume turcesc, in romana insemnand "paraiasul de otel", aici fiind gasite arme din trecutul indepartat) unic in Dobrogea, secat in cea mai mare parte a anului, si devenind extrem de periculos cind vaile torentiale aduna apele de ploaie, vegheat de pe culmea dealului de manastirea ce poarta numele aceluiasi riu.
Lacasul pentru maici, impartit in doua incinte - una pentru chilii si cealalta in care se afla biserica, straluceste de curatenie, coplesindu-te prin multimea florilor ce aduna cu parfumul lor roiuri de albine, in lumina si culorile unui decor edenic, intr-o imensa poiana smaltuita cu flori, marginita de un palc de plopi alburii.
Asezamintul monahal pictat in stil neobizantin, de o neasemuita frumusete, cu motive obisnuite in bisericile romanesti din epoca brancoveneasca, adaposteste o impresionanta colectie de obiecte de arta bisericeasca cu valoare istorica, artistica si documentara.
Ca sa il poti vizita strabati o poteca pietruita strajuita de arbori coniferi, urcind apoi o scara de beton de 30 trepte pana ajungi in fata bisericii. Apoi luam pieptis inca 24 trepte pentru a ajunge in pridvorul bisericii in care intrind ai privilegiul de a te inchina la icoanele facatoare de minuni.
Ne indepartam patrunsi de maretia locului, pastrind o liniste plina de respect.
Pentru citeva clipe am simtit inaltarea spirituala pe care locul o impune.















18.10.2012

Amurg de toamna

Simfonia lebedelor

(Esenta de viata personala)
Florentina Misios

Pe tremurul apei
lebede gratioase schimba ocheade
Sub genele pleoapei.

Plutind impreuna pe unde,
Balet inaripat delicat,
Isi scriu simfonia iubirii
Pe viata juramint si-au legat.






Seara pe ape

Murmurul apei tot mai
Moale s-a stins imprejur.
Seara si-a tras aur pur
Sub barci de pescar.





Pasari se duc in lumina.





Turma de fluier legata
Lenes cu-amurg se adapa.


Insula, pace deplina.
Cantecul suie stingher
Pe brate fluide la cer.



Linia tarmului ca un tais:
Sus, ostrov de huma,
Jos, ostrov de vis.






Intre mine si sufletul meu
Cumpana stelei pe ape mereu.


M-aplec pe oglinda fara hotar,
Cu pasii luminii m-afund si dispar.

02.10.2012


Mogosoaia

Mogosoaia, un loc incarcat de istorie, situat intr-un paradis natural de la marginea Bucurestiului.

Stilul architectural al Palatului Mogosoaia, palat denumit astfel dupa sotia boierului Mogos, caruia ii apartinusera domeniile cumparate la sfarsitul secolului 17 de Constantin Brancoveanu, compus din diverse surse de inspiratie arhitectonica, se incadreaza in asa numitul stil brancovenesc: o combinatie de elemente venetiene si otomane, renastere italiana amestecata cu bizantin. 
Nu doar palatul este o realizare deosebita, ci si parcul care il inconjoara. Plasat la marginea lacului Mogosoaia, fatada dinspre lac da intr-o loggia terasata tip venetian, cu arcade, coloane si un mic labirint de gard viu.
Putin mai deoparte, in mijlocul unui crang, se afla cavoul/capela al familiei Bibescu, unde stau sub umbra pinilor inalti toti Bibestii care s-au perindat prin odaile palatului: Nicolae si Elena, George si Marie Henriette, principii Mihai si George Basarab Brancoveanu, aviatori, cazuti amandoi in primul razboi mondial. 
Palatul Mogosoaia adaposteste Muzeul de Arta Brancoveneasca - asa cum era de asteptat, si este deschis vizitatorilor.















Din pacate, prezentele ce se doresc impunatoare ale vecinilor de peste lac, care doresc sa faca concurenta palatului prin vile “moderniste” in culori multe si tari, stirbesc eleganta domeniului, socind prin trecerea brusca de la stilul studiat  al brincovenestilor la cel haotic al imbogatitilor acestor timpuri.




20.09.2012

O partida reusita

Asa se poate numi o zi petrecuta pe malul apei, intr-o minunata zi de inceput de toamna.
Un loc unde doar filfiitul aripilor de pescarusi lansati asupra prazii tulbura linistea, un loc unde luciul apei tremura timid sub adierea moale a vintului.
Emotia pescarului se simte in nelinistea miinilor pregatind sculele, in nerabdarea cu care amesteca momeala, in seriozitatea cu care apreciaza tinta unde va planta momeala.
Cind totul e pregatit, partida incepe, cu un start reusit, intrucit prima captura a si aparut.
Incet dar sigur, juvelnicul aduna in pintece platici, carasi, rosioare (ale caror dimensiuni provoaca scurte ridicari de sprincene, semn de mirare motivata de surpriza placuta insotita de observatia ca fiind o performanta pentru specia capturata) dar si crapi pintecosi si nervosi.
Cind soarele dispare in spatele unor nori timizi, cind doar oracaitul broastelor mai tulbura tihna baltii, adunam unditele, retragindu-ne catre casa, urmarind pilpiiala ritmica a eolienelor, "padure" fermecata pe marginea drumului dobrogean.

















18.09.2012

Cronica unei calatorii pe repede inainte - continuare

Cind ziua se ingina cu seara iata-ne ajunsi in fata impunatoarei asezari: Manastirea Neamtului.
Trecind pe sub arcada clopotnitei patrundem in incinta, descoperind un ansamblu de o frumusete ce iti taie respiratia, cu toata austeritatea arhitectonicii.
Ziduri de piatra pe patru laturi adapostesc chilii monahale dispuse pe doua nivele de-a lungul unor pridvoare monumentale, cu scari boltite ascunse discret de iedera curgatoare.
Magnific!
In centrul ansamblului se afla biserica ctitorita de Stefan cel Mare purtind hramul Inaltarea Domnului, impunatoare prin simplitatea sa eleganta, frumos ornamentata in stil autohton moldovenesc, rezultat din imbinarea elementelor bizantine (ceramica smaltuita, caramizi si discuri diferit colorate, in verde, in galben, in brun) cu cele gotice (cele noua contraforturi masive ce sustin zidurile pina la nivelul boltilor si ancadramentele de usi si ferestre). Discurile smaltuite si nisele impodobesc si turla, de forma octogonala, prevazuta cu patru ferestre.
Incorporata in zidul de incinta, la est, se afla o a doua biserica a complexului  manastiresc - biserica Sfintul Gheorghe, o constructie cu un stil aparte, impodobita cu pictura in fresca a pictorului Nicolae Stoica, cu scene din Vechiul si Noul Testament.
Aflindu-ne acolo la ceasul slujbei de seara, cind, parca prelingindu-se pe linga pereti, calugarii - siluete cenusii - se indreptau catre biserica, traind azi ca dintotdeauna potrivit cu pravila lor, am simtit ca a sosit momentul retragerii, patrunsi de solemnitatea locului.














Interior biserica Sf. Gheorghe

Interior biserica Sf. Gheorghe

Intrarea in biserica

Clopotnita















17.09.2012

Cronica unei calatorii pe repede inainte - continuare

Lasam in urma pasnicul lacas indreptindu-ne catre urmatoarea destinatie prestabilita din zona: Manastirea Varatec.
Intre ziduri masive de piatra ne intimpina Biserica "Adormirea Maicii Domnului" incadrata de chilii ingrijite, cu cerdacuri largi din lemn sculptat in stilul caracteristic zonei, cu decoratiuni geometrice, imaginatia mesterilor impodobind variat stilpii masivi. Aici plantele sint mai putine, insa speciile sint mai deosebite, magnoliile dominind peisajul si, spre surprinderea noastra, pregatite sa isi deschida florile in aceasta perioada a anului. Scari largi fac posibila intrarea direct din alee, pe terasa asteptind sa ofere odihna fotolii impletite din rachita.
Sint vizibile lucrarile de consolidare si restaurare dupa puternicul incendiu din 1900 care a distrus in intregime acoperisul bisericii si vechile chilii.
Incinta monahala este inconjurata de satul manastiresc, alcatuit din casele traditionale taranesti unde locuiesc maicile si care se insira pe ulite inguste.
Ca si la Agapia, la Varatec au poposit numeroase personalitati intelectuale, ca doamna academician Zoe Dumitrescu-Busulenga, care s-a si retras in anul 2000 la manastire unde s-a calugarit sub numele monahal de Maica Benedicta.
In cimitirul manastirii, la umbra unui brad, isi doarme somnul de veci si Veronica Micle, retrasa la Varatec dupa moartea marelui poet Mihai Eminescu.
Ne pierdem pasii pe ulitele inguste, printre casutele modeste si curtile pline de flori, incercind pe cit posibil sa nu deranjam meditatia maicutelor.











Ne retragem in liniste, cit inca lumina ne mai permite o vizita, grabindu-ne intr-o noua directie, Manastirea Neamtului.

15.09.2012

Cronica unei calatorii pe repede inainte

Ziua de ieri s-a trezit in mijlocul unui complot, zbatindu-se neputincioasa intre argumente pro si contra.
Impartita intre doua tabere, cu harta la mijloc, scuturata de convulsiile dorintei de evadare, s-a lasat repede planuita, devenind parte insorita intr-o calatorie ce urma sa se desfasoare pe repede inainte.
Pina sa se dezmeticeasca in legatura cu ceea ce urma sa se intimple, s-a trezit cu o echipa gata imbarcata de drum, hotarita sa nu piarda nici o clipa din aventura pusa la cale.
Drumul s-a derulat rapid, distanta transformindu-se in puncte target atinse.
Primul obiectiv: Agapia.
Manastirea, situata intr-un cadru natural absolut incintator, parca rupt de lumea nelinistita din care veneam, ne-a intimpinat cu cerdacurile pline de flori, coplesindu-ne cu calmul zidurilor albe si curatenia stralucitoare. 
Pasind in virful picioarelor patrundem in biserica. Admiram picturile de pe ziduri, opere ale celebrului Grigorescu, aproape tinindu-ne respiratia pentru a nu tulbura meditatia maicilor ingenuncheate, pete confuze in semintunericul din interior.
Plecam capetele si ne inchinam icoanelor, retragindu-ne incet, cu respect.
Explozia de culoare ce ne intimpina si parfumul merelor rosii de pe crengile aplecate de rod ne invita cu caldura sa vizitam satucul monahal alcatuit din casute construite in stilul locului, neschimbat de pe vremea cind aici isi petreceau timpul figuri de frunte ale scriitorimii romanesti: Alexandru Vlahuta, Mihail Sadoveanu, Calistrat Hogas, George Cosbuc, Ion Luca Caragiale, Barbu Stefanescu-Delavrancea, George Toparceanu, Octavian Goga.



Casa memoriala Al. Vlahuta

Casa memoriala Al. Vlahuta




















Un loc unde ne-ar fi placut sa mai zabovim dar actionam contra cronometru.

P.S. In acest lacas tinuta sportiva este  considerata indecenta de aceea se impune obligativitatea utilizarii unui accesoriu confectionat local, la indemina doamnelor.

27 Iulie 2012

Balcic


Construit din ordinul Reginei Maria, in perioada in care Cadrilaterul a apartinut Romaniei, complexul castelului din Balcic este o bijuterie arhitecturala intr-un cadru natural de vis, perfect intretinuta de statul bulgar si care atrage ca un magnet mii de turisti.
Resedinta preferata a Reginei Maria a Romaniei, Castelul se incadreaza magnific intr-o gradina botanica, devenita celebra prin unicitatea sa in Europa centrala si de est, ce gazduieste o varietate imensa de plante si o impresionanta colectie de cactusi.
Imbinind elemente ale stilului maur, ale stilului mediteranean cu cel al caselor bulgaresti, domeniul construit de-a lungul a trei terase are o panorama splendida asupra marii, fiind despartit de aceasta doar de faleza.

Informatii documentate despre domeniul de la Balcic puteti gasi accesind link-ul de mai jos.

Imaginile postate imi apartin si sint realizate sub presiunea unor mari emotii.




"Te iubesc fara sa stiu cum sau cand sau de unde. 
Te iubesc pur si simplu, fara complexitati sau mandrie; 
te iubesc pentru ca nu stiu alta cale..."
Pablo Neruda































































26 Iulie 2012

Kaliakra


Situat in nordul litoralului bulgaresc al Marii Negre, in sud-estul extrem al platoului Dobrogei – capul Kaliakra constituie o atractie “la moda” si foarte la indemina pentru turistii aflati in vacanta pe litoralul romanesc.
O limba stincoasa ce patrunde adinc in mare, Kaliakra este un promontoriu inalt, calcaros, lung si ingust, transformat in rezervatie naturala si arheologica, ce ofera o priveliste incredibila asupra Marii Negre.
Straveche asezare fortificata in mod natural, Kaliakra a fost de-a lungul istoriei o tinta strategica atribuita succesiv de traci, greci, romani, bulgari si turci. Aici se spune ca a fost ascuns tezaurul lui Lisimah, succesorul lui Alexandru cel Mare.
Gazduind vestigii ale cetatii Tirisis, ale carei atestari se inscriu in timp in sec V d.C, platoul, situat la o inaltime de aproximativ 70 de metri deasupra nivelului marii, creaza privitorilor senzatia magnifica, ca plutesc pe intinderea nesfirsita de apa, o Mare Neagra incredibil de albastra ale carei valuri se sparg la baza falezelor inalte si stincoase. 















Prin analogie, mi-a venit in minte versul "saraca tara bogata" din doina lui Sava Negrean Budascu "Doamne, ocroteste-i pe romani", iar gindul mi-a fugit la Capul Dolosman si la cetatea Orgame (Argamum) situata pe acesta, deasupra lacului Razim, aflata intr-un abandon total, cu toate ca insumeaza la fel de multa istorie ca si Capul Kaliakra.
Multi romani au vizitat Capul Kaliakra insa foarte putini au cunostinta despre existenta cetatii Orgame de la Capul Dolosman si importanta acesteia.
Investitii au fost insa mare parte din acestea au luat alte cai decit cele pentru care au fost menite.
Pacat!
























01 Iulie 2012

Rimetea

Un loc unde timpul pare ca sta in loc.
Imposibil sa nu te simti coplesit de atita frumusete, iar senzatia de intoarcere in timp face sa ti se zgribuleasca pielea.
Rasufli usurat cind observi parapantele in vazduh, semn ca nu ai depasit bariera timpului.


"Situată în nordul Depresiunii Trascăului, la o altitudine medie de 550 de metri, localitatea Rimetea este înconjurată de masive montane mai înalte cu 500 - 600 de metri decit baza satului și este străbătută de la nord la sud de râul Rimetea.
Masivele calcaroase din jurul depresiunii sunt împadurite în partea vestică (Vf. Cornului - 1238 m, Ardașcheia - 1250 m, Dealul Băieșilor - 1010 m) și golașe în est, unde localitatea este dominată de Piatra Secuiului - 1128 m și de Tarșa - 999 m. Masivul Piatra Secuiului este un masiv calcaros, golaș și alungit, împărțit în două părți de o „râpă” (ceea ce face ca, din mai până în septembrie, soarele să răsară de două ori pentru acei oameni care trăiesc în partea de nord a localității). Partea nordică a masivului, mai scundă, poartă și numele de „Colții Trascăului” și adăpostește ruinele unei fortărețe medievale. Relieful de tip carstic al masivului este caracterizat de o prezență intensivă a liniilor de fisurare și de existența a peste 15 peșteri de mici dimensiuni 
În afară de „Piatra Secuiului” și de masivul Ardașcheia care încadrează localitatea la est, respectiv la vest, alte obiective naturale se găsesc în imediata apropiere: Cheile Vălișoarei (numite si „Cheile Aiudului”), datorită pereților impunători care uneori sunt responsabili de o diferență de nivel de peste 150 m, Cheile Vălișoarei sunt poarta de intrare dinspre sud în depresiunea Trascăului si cuprind 27 de peșteri, dintre care cea mai lungă are 134 m); Cheile Plaiului (o rezervație naturală geologică de interes național, situată pe cursul superior al Pârâului Izvoarele, în sudul depresiunii Trascăului; defileul are 1,2 km lungime); Cheile Siloșului (un defileu cu o lungime de doar 300 m, aflat în apropierea satului Colțești).
Situația geografică a satului (un culoar dominat la est de o Piatra Secuiului și la vest de masivul Ardașcheia) este favorabilă practicării escaladei și sporturilor aeronautice precum zborul cu parapanta.
In opt secole de locuire neîntreruptă, Rimetea a cunoscut mai multe perioade antagonice, oscilând de la starea de sat medieval oarecare la aceea de oraș înfloritor în secolele XVII-XVIII și având parte de un lung declin de la sfârșitul secolului al XIX-lea până la sfârșitul secolului al XX-lea, când reajunsese un sat oarecare de la poalele Munților Apuseni".

Cetatea Coltesti

Cea mai ingusta strada

Rimetea


Coltii Trascaului

Case in stil traditional

Moara de apa - Rimetea


Parapante - Coltesti

















Casa iobagului - 1662








29 Iunie 2012

Pricolicii


De ziua Sfantului Petru, localnicii satului Limba au decis sa sarbatoreasca un eveniment inedit si unic. Acest eveniment a fost intitulat "Noaptea Pricolicilor". Un aspect de la care s-a pornit a fost acela ca satenii acestei localitati de pe marginea stanga a Muresului au fost din mos-stramosi supranumiti "Pricolici", suportul acestor porecle nefiind cunoscut in totalitate. Cu toate acestea, localnicii l-au transformat intr-un brand intrunindu-se in cadrul unei serbari cimpenesti sa sarbatoreasca impreuna, petrecerea culminind cu un urias foc.
Anul acesta ne-am alaturat nepotilor insotindu-i la focul pricolicilor, prilej de distractie si, mai ales, de joaca, pentru cei mici.

“Pricoliciul este, în mitologia românească, un duh rău, în care se transformă unii oameni după moarte și care ia înfățișarea unor animale.
Ca și strigoii, ei sunt spirite malefice, trezite din morminte spre a face rău oamenilor. În timp ce strigoii se aseamănă cu forma pe care au avut-o în viață, pricolicii apar întotdeauna ca lupi sau câini mari. Se crede că oamenii cu adevărat răi se transformă în pricolici după moarte și continuă să le facă rău altor oameni.
De asemenea pricolicii sunt cunoscuți în lumea vie ca și copii făcuți între rudele de gradul 1 și 2 care se nasc cu coadă sau două „cucuie” în cap semnificând coarne de diavol.
Pricolicii mai sunt arătați în mitologia românească asemeni unor copii cu o energie care nu se mai termină, care fac numai năzdravanii și rău altor oameni, și care comunică cu animalele pentru a face pagubă - precum vite pentru a nu mai da lapte, găini pentru a nu mai da ouă, câini etc.”





















18 Iunie 2012

Culorile verii


Natura este, fara indoiala, un pictor consacrat care vara nu face economie de culoare.
Unde intorci privirea, pinza peisajului amesteca culorile tari cu cele pastelate, petele mari cu stropii mici, contrastele facind casa buna, intr-o armonie perfecta.
Un covor fara limite ti se desfasoara sub ochi uimindu-te cu indrazneala combinatiilor.
Nimic nu poate egala “talentul” si “gustul” desavirsitului pictor.
Poate doar admiratia celui aflat in fata acestui spectacol maret pe care il da natura si unde intrarea e gratuita.


In muntii Dobrogei


Cetatea Enisala - cimp cu rapita

Cimp cu maci la Atmagea


Maci


Dobrogea - Floarea soarelui cit vezi cu ochii

Floarea soarelui dupa ploaie

Cind inca soarele nu s-a ridicat

Salvie de cimp

Salvie de cimp

Ciulinii Dobrogei


Cu siguranta culorile verii sint uimitoare.


13 Iunie 2012

Natura vie cu captura

Ati simtit vreodata ca nu va mai incape locul?
Vi s-a parut cumva ca picioarele o iau la pas inaintea voastra?
Asa ceva mi se intimpla mie in aceasta perioada, cind simt nevoia sa ma iau la intrecere cu soarele, cind imi doresc sa scap, sa fug, chiar si pentru o zi, de aglomeratia orasului, de concurenta nebuna a soferilor in trafic, de aerul conditionat din locuinta.
Incotro?
Catre un colt de lume ce isi traieste tihna ca si cind nimic nu mai exista pe lume, oameni si natura intr-un consens ce dainuie peste veacuri.
De ce acolo?
Pentru ca acolo poti fi singur cu gindurile tale, poti prinde in priviri orizontul punctat - abia banuit - din loc in loc de turbinele eoliene, 


sau poti sa iti clatesti ochii cu albastrul cerului, tulburat din cind in cind de filfiitul aripilor de pelican,



brazdat uneori de zborul bitlanilor sau al pescarusilor.
Si pentru ca atunci cind iti cobori privirea la baza stufului descoperi un univers despre care doar ai citit sau ai auzit, sau a carui imagine ai vazut-o doar la televizor.


E minunat sa vezi trecind prin fata ta o rata, ce isi scoate bobocii pentru prima data in lume, sau sa admiri o lebada maiestuoasa alunecind lin in timp ce urmaresti pluta pe luciul apei.


Bizamul te va surprinde cu harnicia lui, traversind netulburat de pe un mal pe celalalt in cautarea plantelor acvatice cu care se hraneste si din care isi face provizii in galerii.


Pe plauri, descoperi colonii de testoase incalzindu-se la soare, pozind nemiscate in fata aparatului de fotografiat ce le-a descoperit.




Ce lectie de eleganta iti ofera stircul rosu si cit de privilegiat te simti sa te afli in preajma lui, aceasta specie fiind pe cale de disparitie la scara globala, in tara noastra aflindu-se doar in calitate de oaspete de vara.




Facind bilantul la sfirsitul zilei, pe linga captura considerabila ce s-a strins in juvelnic, 


ai toate motivele sa iti doresti sa revii, sa te faci una cu natura si sa inveti din lectiile pe care ti le preda la tot pasul.




06 Iunie 2012

Jurnalul unei croaziere - Partea II - a
AEGINA


Lasind privirea sa inregistreze imaginea Hydrei pina ce acest lucru nu a mai fost posibil, ne-am imbarcat pe feribot cu destinatia Aegina.
Ne asezasem confortabil pe punte, lasind razele soarelui sa ne mingiie si hranind cu biscuiti pescarusii prietenosi ce insoteau vasul, pregatindu-ne pentru urmatoarea escala, cind am auzit mesajul capitanului.
Prezentat in citeva limbi de circulatie internationala, mesajul comunica grupurilor de turisti posibilitatea de a opta pentru mai multe moduri de petrecere a timpului destinat vizitei: o excursie organizata contra cost ce urma sa ne conduca catre obiectivele istorice importante de vizitat pe insula, petrecerea dupa bunul plac a timpului pe plajele renumite sau alternativa de a cutreiera pe stradutele orasului, prin magazine sau la taverne.
Am ales varianta cea mai comoda, cea a excursiei organizate, asa ca, am pierdut ceva timp asezindu-ne la rind sa achizitionam biletele.
Intrarea in port nu a fost la fel de spectaculoasa ca la Hydra.


Orasul isi expunea de-a lungul tarmului multimea de taverne destinate turistilor.
Situata la aproximativ 45 minute de Atena, Aegina este o destinatie pentru atenienii din clasa mijlocie dornici sa iasa din agitatia urbana a oraşului, dar si pentru turisti, fiind o insula minunata pentru inot, cumparaturi, şi recreere. Localnicii sunt extrem de prietenosi, şi aproape fiecare comerciant vorbeşte excelent limba engleza.
Promenada oraşului Aegina este, de departe, cel mai aglomerat loc de pe insula, cu feriboturile numeroase şi hidroglisoarele ce pleaca la fiecare ora. 
Dincolo de port, orasul pare neatins de traficul turistic care strabate malul marii, cufundat in stilul de viata authentic oricarui oras grecesc, cu cladirile sale bine conservate prinse intre spatiile comerciale.
Nu am avut prea mult timp la dispozitie sa ne familiarizam cu locul deoarece imediat la coborirea de pe vas am fost “inregimentati” in grupuri in functie de limba de comunicare a ghidului si indrumati catre autocarele ce urmau sa ne poarte catre punctele de interes.
In timp ce ne strecuram printre plantatiile de fistic indreptindu-ne catre dealul inconjurat de pini pe care se afla situat Templul Aphaea, ghidul ne face o expunere usor romantata a originii denumirii insulei.
Conform mitologiei, Zeus s-a indragostit de Aegina, fiica zeului riurilor – Asopus. Dorind sa o fereasca de furia parintilor sai pentru ca urma sa ii daruiasca un fiu, Zeus a dus-o pe aceasta pe o insula nelocuita, unde Aegina l-a adus pe lume pe Aeacus, care a devenit primul rege al insulei ce urma sa poarte numele mamei sale.
 Aegina - Αίγινα – este o insula incarcata de istorie si principalul concurent al Atenei in perioada clasica, datorita pozitiei sale importante. Nemultumita de puterea acestei mici insule, Atena a atacat inca din antichitate in nenumarate rinduri insula fortind-o sa-si predea flota.
Asezata in mare parte (doua treimi) pe un vulcan stins, Aegina a fost intotdeauna o insula fertila, cimpiile sale pietroase bine lucrate producind importante culturi de cereale, bumbac, vita de vie, migdale, masline si smochine, si mai ales fistic – cultura sa caracteristica - renumit in toata lumea.
Templul Aphaia sau Afea, este situat intr-un complex sanctuar dedicat zeitei Aphaia (o zeita care a fost mai tarziu asociata cu Athena), construit in 480 i.Hr. cind Aegina a fost la apogeul puterii sale. In perioada pre-crestina templul a fost parte dintr-un triunghi sfint de temple, ce include Parthenonul atenian şi Templul lui Poseidon de la Sounion.





Pe langa o vedere spectaculoasa, putind fi vazut de pe continent, de la Atena pe tot drumul pina la Capul Sounion, templul este foarte bine conservat fiind cel mai important sit arheologic de stil doric din Insulele Saronic.
In soarele amiezei, maretia templului sub greutatea timpului caruia i-a rezistat, ne-a coplesit facindu-ne sa ne simtim atit de importanti pentru faptul ca talpile noastre atingeau aceleasi pietre pe care in urma cu mii de ani pasise istoria.

Reducind in viteza autocarului distante uriase intre epoci, ne-am indreptat catre un alt obiectiv turistic de pe insula.
Manastirea Agios (Sfantul) Nectarie este cel mai important monument religios din Aegina si a fost fondata de catre episcopul Nectarie de Pentapolis.


Acesta a fost cunoscut ca un facator de minuni datorita abilitatilor sale de vindecare, atunci cind a vindecat un om demonizat. Un alt eveniment semnificativ ce a convins localnicii pentru sfintenia episcopului, a fost atunci cind i-au cerut sa se roage pentru a aduce o picatura de ploaie pe insula iar aceasta cerere s-a implinit.
El a fost, de asemenea, un scriitor prolific, teolog, filosof, moralist, educator si poet. 
Biserica din Aegina unde este inmormantat este catalogata drept cea mai mare din Balcani, mausoleul sfantului fiind situat in interiorul acesteia. Cei care viziteaza mormantul sfintului pot urca, apoi, catre manastirea “Sfintei Treimi” unde inca mai slujesc 14 calugarite.


Indreptindu-ne catre port, trecem prin fata casei lui Nikos Kazantsakis, autorul romanului “Viata si peripetiile lui Alexis Zorba” devenit cunoscut atunci cind s-a lansat filmul “Zorba grecul”. “Viata si peripetiile lui Alexis Zorba” este o carte dedicata prietenului si partenerului sau Gheorghios Zorbas, un om din popor, cu maniere simple, un idealist fara pereche.

In strigatele vinzatorilor de fistic ne-am indreptat catre feribot, inca sub impresia coplesitoare a locurilor vizitate, si cu dezamagirea unei vizite atit de limitate.
Ocupind locuri pe puntea superioara chiar sub steagul Greciei, lasam in urma Aegina, tivita cu satele pescaresti si dominata de minunatul templu, o pata verde pe albastrul Golfului Saronic.


01 Iunie 2012

Jurnalul unei croaziere - Partea I -
HYDRA

Rareori am raspuns unor oferte turistice prestabilite.
Si asta pentru ca ne place sa detinem controlul asupra alegerilor pe care le facem, surprizele nefiind pe placul nostru.
Aceasta mare “inventie” – internetul, face facila cautarea si informarea in legatura cu destinatiile alese, ajutindu-ne sa luam cele mai bune decizii, din punctul nostru de vedere.
Insa oferta unei agentii suna teribil de tentant.
Asa ca, …, am hotarit sa ne aventuram.
Cu soarele deasupra capului ne-am imbarcat in portul Pireu pe un feribot de croaziera cu scopul de a vizita trei dintre insulele Golfului Saronic: Hydra, Aegina si Poros.

Cind motoarele feribotului si-au adunat fortele si ne-am indepartat de mal, am primit in plin briza marii, incredibil de albastra si tranparenta, fascinanta prin ospitalitatea valurilor ce ne conduceau catre o destinatie ce promitea sa ne incinte.
Intinderea albastra se deschidea in prova, marginita in departare, abia zarit, de batrinul continent.



Pe vas, grupurile pestrite de turisti socializau in acorduri traditionale grecesti invatind pasii celebrului “Zorba”.
Noi nu ne puteam dezlipi de pe punte, urmarind hipnotizati orizontul.
Si deodata, a aparut. Hydra.
Coplesitoare imagine.
Eleganta si distinsa, mult mai frumoasa decit o putea ilustra orice fotografie.
Parea un imens amfiteatru cu cladirile atirnate de dealul pietros si sterp.


O intrare maiestuoasa printre barcile zvelte, pescaresti sau de croaziera, cu pinze sau salupe cu motoare puternice.
Am profitat de deruta partenerilor nostri de calatorie coborind primii de pe feribot.
Am lasat in urma magarusii ce asteptau cuminti sa poarte pe spinarile lor calatorii dornici de senzatii noi si ne-am avintat pe stradutele inguste, din piatra.


Aveam impresia ca aici timpul a ramas in loc.
Era o armonie cromatica ce iti bucura retina, albul laptos al caselor imbinindu-se armonios cu albastrul sau verdele obloanelor, sau cu violetul florilor de bougainvillea curgind din abundenta pe detaliile arhitecturale ale portilor sau balcoanelor.







Cu ochii pe ceas si dezamagirea in suflet ca timpul trece atit de repede, ne-am indreptat catre port, singurul loc mai animat, sa mai admiram o data ansamblul insulei.
Inainte ca clopotul vaporului sa adune multimea galagioasa a turistilor imprastiati prin cafenele sau magazine de suveniruri,


ne-am mai permis ragazul de a imparti aceeasi treapta cu mitele prietenoase si ciinii ce pareau stapinii pasnici ai locului, pentru a imortaliza panorama cosmopolitei insule si a ne exprima dorinta de a reveni.





29 Mai 2012


Epir, un tinut de basm.


Situata in nordul Greciei, o parte insemnata a provinciei Epir este acoperita de masive montane respectiv de lantul muntos al Pindului.
Cea mai frumoasa zona apartinind regiunii Ioannina din Epir, Zagorochoria este o insiruire de sate cocotate la partea de nord-est a orasului Ioannina.
Satele impresioneaza vizitatorii cu frumusetile lor naturale si arhitectura tradiţionala, care creaza un peisaj de basm.
Case de piatra impresionante, poteci pietruite pitoresti, poduri, toate dovezi unice ale maiestriei mesterilor din Epir, arata ca o expozitie de tablouri – “picturi” reale.
Fiecare dintre aceste sate pastreaza vie istoria printr-o arhitectura magnifica, in timp ce locuitorii ofera calatorilor o ospitalitate calda.
Satele sunt mici asezari cu platani batrini in piatete largi strajuite de case a caror arhitectura magnifica te duce cu gindul la vremuri de mult trecute, inconjurate de peisaje verzi, ape repezi, canioane si lacuri.


Timphi


Timphi

Timphi
Podurile inguste de piatra - esantioane tipice ale arhitecturii locale - vegetatia densa si peisajul salbatic - creaza imagini unice in lumina soarelui, reflectindu-se in apele riului Voidomatis. Acest riu este unul din puţinele cu apa proaspata.



Το γεφύρι του κυρ-Νούτσου, ή Κόκκορου
Podul lui Noutsou-Kokkorou

Voidomatis
Un lant de sate cu denumiri la fel de impresionante ca si muntii de care stau agatate (Monodendri, Kípoi, Koukouli, Tsepelovo, Dipotamo, Frangades, Leptokaria, Negades, faimosul Vlahohoria, sunt construite respectind arhitectura locului. Bine conservate, cladirile de piatra, unite de carari pavate ce serpuiesc strins din poarta in poarta si gindite anume sa adune apa ploilor si sa o duca in vale, fantanile de marmura - adevarate monumente istorice si bisericile vechi,

Αγίου Δημητρίου
(Biserica Sf. Dumitru)
Frangades

ofera o panorama magnifica deasupra Canionului Vikos, cunoscut ca cel mai adinc defileu din lume (900 m) cu cea mai mica deschidere (doar 1100m).
  

 
Η Χαράδρα του Βίκου
Canionul Vicos


Un peisaj unic incarcat de o istorie vibranta, adapostind specii rare de animale si pasari intr-o vegetatie bogata, regasindu-se impreuna intr-un Parc National ce impresioneaza orice vizitator al acestui defileu minunat.

Canioane, riuri, sate razlete cu turmele pitoresti

Turma de capre - Frangades
si numeroase atractii naturale si istorice din zona, impresioneaza prin maretia naturii facind calatorul sa revina iar si iar, atragindu-l ca un magnet catre Zagori si frumusetile inca neexplorate.


5 Mai 2012

O iesire intr-un tur prin Dobrogea

Pentru ca e prohibitie inca si nu putem merge la pescuit iar timpul nu ne lasa sa stam in casa, ne-am gindit sa facem ceva util dar mai ales placut.
Am planuit o calatorie de recunoastere, luind in calcul citeva "obiective" de interes pentru pescari, urmind sa incheiem cu un picnic pe plaja de la Corbu.
Dis de dimineata am pregatit cosul de picnic, asortindu-l cu citeva sandviciuri sanatoase, tinind cont de preferintele fiecaruia.
Intilnirea cu marea avind intotdeauna o nota romantica, ne-am gindit ca ar fi frumos sa cinstim momentul cu un fresh natural de citrice, asortat cu umbrelute vesele si paie colorate.
Zis si facut.
Si am pornit la drum.

Pe bac ne-a intimpinat figura vesela a capitanului, sporindu-ne buna dispozitie.




Apoi am pornit la drum, imaginile cimpurilor proaspete alergind in paralel cu noi.
Ne-am intrecut cu cocoasele pietroase, asemeni unor dinozauri preistorici, am depasit stine discret asezate pe dealuri, si am numarat "morile de curent" - din ce in ce mai numeroase.




Ne-am facut ocheade cu broastele si ne-am ciondanit cu gaitele.




Ne-am salutat cu pelicanii, cormoranii si pescarusii,




si am ajuns.
Valuri blinde, melci, scoici, dar mai ales soare, aer curat, si liniste, foarte multa liniste.
O plaja doar pentru noi.





... Si noi.


ΣΤΗΝ ΥΓΕΙΑ ΜΑΣ! - In sanatatea noastra!

3 comentarii:

  1. O plimbare pe cinste!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cate locuri frumoase ai vizitat! Cate frumuseti ai vazut!
    Multumim ca le-ai impartasit cu noi, asa am putut calatori odata cu tine!

    RăspundețiȘtergere
  3. Anul viitor se vor implini zece ani de cand ii ducem dorul celui pe care-l numeam „patriarul gastronomiei romanesti, marele, la propiu si la figurat, Radu Anton Roman. Cu aceasta ocazie am in proiect sa scriu DIALOGURI CU SI DESPRE RADU ANTON ROMAN , unde vreau ca toti cei ce l-au iubit, colaborat sau au mers la pescuit si vanatoare cu el sa scrie cateva randuri... Ce anume?... Las la latitudinea fiecaruita. Astept si de la dumneavoastra un material, am vazut ca pe blog ati scris ceva.
    Va multumesc.
    Ma puteti contacta pe 0773870204 sau pe 0238717341, dupa ora 14...

    Cu pretuire,
    Marian Radulescu

    RăspundețiȘtergere