duminică, 15 octombrie 2017

Prajitura cu jeleu de sfecla rosie si crema de mascarpone

De  ceva timp „cochetez” cu beneficiile unui program zilnic de detoxifiere inlocuind una din gustarile zilei cu un suc natural de sfecla rosie.
Nu urmeaza sa va spun cum pregatesc sucul pentru ca nu am nici un alt merit in aceasta privinta decat introducerea legumelor (fructelor) in aparat si pornirea acestuia, restul vine de la sine.
Sucul este delicios si il recomand cu toata caldura numai ca, de fiecare data, imi puneam intrebarea cum as putea folosi masa de fibra ce rezulta dupa procesul de extragere a sucului.
Mi se parea  o risipa si nu puteam fi de acord cu asta.
Era un sfarsit de saptamana si isi anuntasera vizita o parte din copii, eveniment pentru care trebuia „sa-mi fac temele”, sa-i surprind, ca de obicei, cu ceva bun.
Tocmai pregatisem nectarul pretios si desfacusem aparatul sa-l curat cand, mi-a venit ideea: un jeleu de sfecla pe care sa-l incorporez intr-o prajitura.
Rezultatul? Surpriza maxima!
Efectul? Se cere repetat!




Si pentru ca imi place mult prajitura cu iaurt m-am gandit ca ar fi o asociere reusita, prospetimea aluatului fraged incurajand combinarea cu o crema pufoasa fara sa mai fie nevoie de insiropare.
Odata planul facut, nu-mi ramanea decat sa trec la realizare.

In prima faza se impunea pregatirea blatului:
Ingrediente:
- un iaurt mic (150 g) - se pastreaza paharul ca masura pentru celelalte ingrediente
- 1 pahar (cel de la iaurt) cu ulei
- 2 pahare zahar brun
- 3 pahare faina cu agent de crestere (000 - trei nule)
- 4 oua
- 2 lingurite praf de copt cu sofran Dr Oetker
- 1 plic zahar vanilat bourbon Dr Oetker

Intii se rastoarna continutul paharului cu iaurt intr-un castron. Se adauga pe rind uleiul si zaharul apoi amestecati energic.


Spargeti intr-un vas separat ouale, apoi se adauga la crema obtinuta anterior.


Adaugati faina, zaharul vanilat si praful de copt, si continuati sa amestecati pina obtineti o compozitie omogena.


Se rastoarna aluatul cremos obtinut intr-o forma cu fundul detasabil tapetata in prealabil cu hartie de copt.
Se loveste usor tava de blatul mesei pentru uniformizarea compozitiei apoi se  introduce in cuptorul preincalzit la 180˚C pentru 40 - 45 de minute. Este gata cind trece testul scobitorii.


Cat timp se raceste blatul pregatim jeleul de sfecla.

Se da pe razatoarea fina o sfecla mica de aproximativ 100 de grame.


Pulpa rezultata 

se rastoarna intr-un vas adaugandu-i 80 grame zahar gelifiant Dr Oetker.
Se lasa doua minute pana se topeste zaharul apoi se aseaza vasul pe foc mic pentru aproximativ zece minute dupa ce incepe sa clocoteasca.


Inchidem focul si lasam amestecul sa se raceasca.

Pregatim in continuare o crema din:
- 2 galbenusuri
- 50 grame zahar
- 2 linguri lapte
- 250 grame (o cutie) mascarpone
- 50 grame unt

Omogenizam intr-un vas galbenusurile cu zaharul si laptele fara sa insistam prea mult apoi asezam vasul deasupra unei cratite in care fierbe apa dar fara ca aceasta sa atinga fundul castronului. 
Amestecam continuu pana se ingroase crema, capatand aspectul de ciulama mai putin legata.


Cand crema de ou s-a racit ii adaugam continutul unei cutii de mascarpone si untul mixand usor pana obtinem o crema pufoasa.
Punem si 1/3 din jeleul de sfecla in compozitie si incorporam.


Este momentul asamblarii prajiturii.
Intai taiem un capac subtire din blatul ce a rezultat usor bombat pentru a obtine o suprafata plana apoi sectionam blatul in doua parti egale ca grosime, obtinand doua discuri.
Asezam prima foaie pe un platou dupa care rasturnam jeleul de sfecla si il intindem pe toata suprafata intr-un strat uniform.
Dam la rece pentru zece minute apoi adaugam 2/3 din crema cu mascarpone si ou distribuind-o uniform si pe aceasta.
Asezam a doua foaie de blat peste crema apasand usor pe toata suprafata.
Rasturnam restul de crema (1/3) cu mascarpone si unt si o intindem intr-un strat egal.
Rupem in bucati capacul taiat de pe blat si il faramitam in mixer.
Imprastiem pe toata suprafata prajiturii faramiturile obtinute apoi presam usor cu fundul detasabil al tavii in care am copt blatul.
Introducem prajitura la frigider pentru cel putin doua ore inainte de a o consuma.



Un deliciu in culori vii, cu un gust inedit!
Vi-l recomand din toata inima!

miercuri, 6 septembrie 2017

Skordalia cu conopida si nuci - σκορδαλιά με καρύδια και κουνουπιδια, πιατο για μερακληδες

Grecii au o expresie: πιατο για μερακληδες. In traducere: mancare pentru cunoscatori.
Radacina expresiei, cuvantul „μερακλης”, are un inteles comun atat in limba greaca, cat si in limba turca (meraklı) si, de asemenea, in araba ( مراق  - maraq) si se refera la o persoana cu un gust excelent pentru lucrurile de calitate, care stie sa aprecieze frumusetea, observand-o atat fizic cat si in forma relationala sau creativa.
Cum am spune noi, romanii, „oameni subtiri”.
De ce toata aceasta introducere?
Pentru ca astazi, intr-o dispozitie mai speciala, m-am decis sa pregatesc un aperitiv din bucataria greaca pe care doar cunoscatorii il comanda in restaurante, nefiind la fel de popular ca emblematicul tzatziki (τζατζίκι).
Skordalia sau skordhalia / skorthalia (σκορδαλιά, în limba greacă, de asemenea, numit αλιάδα) este un piure gros (sau sos) obtinut prin combinarea de usturoi zdrobit cu piure de cartofi sau de paine veche inmuiata si scursa, cu nuci ori migdale, frecat cu ulei de măsline pentru a obtine o crema, acesteia adaugandu-i-se la sfirsit otet.
Skordalia este echivalentul modern al anticului skorothalmi,  nume compus pleonastic din grecescul σκόρδο [skorðo] "usturoi" şi italianul agliata "usturoi", sau, poate, provensal - aïoli sau Catalană - allioli.
În Insulele Ionice, skordalia se consuma ca un fel de mancare principal, folosindu-se lamaie in loc de otet dar de obicei constituie o garnitura pentru pestele prajit sau fiert (în special cod sarat=bakaliar, μπακαλιάρος), sau alaturi de legume prajite (în special vinete si dovlecei), sau fierte (de obicei sfecla).
Varianta de skordalia pe care am incercat-o eu mi-a oferit o experienta inedita, fiind o combinatie de crema usturoiata de miez de piine cu nuca macinata in care m-am gandit sa incorporez conopida fiarta in locul cartofilor, si nu am gresit facand asta. 
La pachet cu inele de calamar pane si o bere rece aperitivul meu va transpune intr-un cadru estival, potrivit sezonului vacantelor, chiar daca despre acestea se poate vorbi acum la timpul trecut.






 Cantitatile ingredientelor sunt orientative insa necesare pentru obtinerea consistentei cremoase a sosului:
- 400 grame conopida
- 75 (max 100) grame miez de nuca
- 3 felii de paine alba, uscata
- o lingura zeama de lamaie
- 50 ml ulei de masline + 10 ml pentru tusa finala
- 5 grame oregano
- sare si piper dupa preferinta

Conopida se desface in buchetele si se pune la fiert in apa cu sare. Va fi gata cand se inteapa usor cu furculita. Atunci se scurge de apa in care a fiert si se lasa deoparte intr-o sita ca sa se raceasca si sa se elimine excesul de apa.

Se pun in cuva mixerului nucile curatate macinandu-le prin impulsuri repetate.

 Se adauga conopida,
 si painea uscata si taiata in cuburi potrivite omogenizand usor amestecul.
Maruntim usturoiul si il adaugam in compozitie.
Potrivim de sare, adaugam zeama de lamaie si piperul
apoi incepem sa turnam in fir subtire uleiul de masline amestecand continuu pana obtinem o pasta fina, lucioasa.
Se rastoarna crema obtinuta intr-un vas, se niveleaza putin cu dosul unei linguri apoi decoram cu ulei de masline si oregano.
Se depoziteaza pentru jumatate de ora la rece, in frigider, oferind timp compozitiei sa se inchege iar ingredientelor ragaz sa se combine armonios.



Savurati fiecare inghititura, stergeti spuma berii de pe buze cu varful limbii si retraiti momente placute petrecute in compania persoanelor dragi din viata voastra.

vineri, 4 august 2017

Inghetata cu sofran

Antidot pentru canicula: inghetata.
„ - Cum sa fie?
- Rece, cremoasa, gustoasa, ceva ce nu am mai mancat, ceva ce nu ai mai pregatit, ceva cu care sa ne surprinzi.”
Grea tema, dar nu imposibila!
Conditia, sa ai la indemana ingredientele ca sa nu fie nevoie sa dai piept cu urgia fierbinte.
Sunt bine pregatita la capitolul ingrediente de baza: smantana dulce, oua proapete, zahar aromat dar scotocesc dupa elementul surpriza.
Insir pe masa de lucru mastica de Hios, matcha, ceva fructe proaspete, dar nimic nu imi face cu ochiul.
Deja le-am incercat!
Imi rotesc privirea simtind o prezenta vibranta ce asteapta sa fie descoperita.
Imprastii plicurile cu scortisoara, cuisoare, foi de dafin, si degetele se opresc brusc: sofran.
Asta e!
De ce doar in pilaf?
De ce nu in inghetata?
Inghetata cu sofran - suna bine dar trebuie sa fie si buna. 
MAXIM de buna! 










Șofranul este stigmatul uscat rosu – portocaliu al unui anumit tip de floare denumita „Crocus stativus” care face parte din familia irisului. Există doar 3 stigmate în fiecare floare și trebuie recoltate cu grijă cu mâna imediat ce se deschide floarea. Este nevoie de aproape 70.000 de flori de crocus pentru a produce doar o jumătate de kilogram de șofran uscat. Ca atare se explică de ce este cel mai scump condiment din lume.
Șofranul are o aromă foarte subtilă, greu de descris dar si mai greu de substituit - florala, asemanatoare cu cea a mierii de albine, usor picanta sau comparabila cu cea a fanului proaspat. Sofranul este responsabil pentru acea culoare distinctă, galben strălucitor, pe care o capata preparatele in care este adaugat.

Originar din Marea Mediterană, sofranului i s-a atribuit si o legenda in mitologia greacă din care aflăm că frumosul muritor Krocos s-a îndrăgostit de nimfa Smilax, dar aceasta i-a respins avansurile şi l-a transformat într-o superbă floare purpurie, Crocus.
O altă legendă spune că zeul Hermes i-ar fi ranit faţa chipeşului Krocos cu un disc intr-o disputa iar picăturile de sânge care s-ar fi prelins din rana ar fi căzut pe o floare frumoasă de culoare mov aprins cu trei stigmate cărămizii ce au devenit simbolul delicateţei, al înnoirii şi al revigorării. 

Denumirea sofranului are la baza cuvantul „zafaran” din limba araba, însemnand "galben" şi este menţionat încă din anul 1500 î.Hr., atât în scrierile clasice, cât şi în Biblie, unde-l regăsim în Cântecul cântecelor al regelui Solomon (4:14). Celelalte derivate lingvistice provin din vechiul cuvânt francez safran, latinescul safranum şi englezescul safroun. 
Proprietățile sale de colorare au fost la fel de apreciate ca aroma sa unică. Numit și „aurul roșu”  sofranul era considerat un simbol al luminii, motiv pentru care hainele conducătorilor erau vopsite in cele mai vechi timpuri cu extractul stigmatelor de Crocus ce dădeau o culoare `galben soare`. În India, culoarea sa este considerată simbolul frumuseții și este culoarea oficială a robelor preotilor budiști.
Șofranul a fost folosit si pentru a inmiresma băile și sălile publice din Roma imperială iar faraonii şi regii egipteni il utilizau ca afrodiziac, in cantitati moderate, cunoscand faptul ca o cantitate mare poate produce moartea, acesta acţionând ca un narcotic. 

Beneficiile de sănătate ale șofranului
Sofranul conține compuși derivați din plante cunoscuți pentru proprietățile antioxidante, de prevenire a bolilor și de promovare a sănătății. Petalele șofranului contin uleiuri esențiale volatile, cel mai important fiind safranalul, care conferă șofranului o aromă distinctă de fân. 
De asemenea, conține alte carotenoide, inclusiv zeaxantină, licopen, α- și β-caroten. Acestea sunt antioxidanți importanți care ajută la protejarea organismului de stres indus de oxidanți, cancere, infecții și acționează ca modulatori imuni. 
Componentele active au multe aplicații terapeutice în medicamente tradiționale antiseptice, antidepresive, antioxidante, digestive, anti-convulsive.
Șofranul este o sursă bună de minerale cum ar fi cuprul, potasiul, calciul, manganul, fierul, seleniul, zincul și magneziul. Potasiul este o componentă importantă a fluidelor celulare și a organismului, care ajută la controlul ritmului cardiac și a tensiunii arteriale. Manganul și cuprul sunt folosite de organism ca și co-factori pentru enzima antioxidantă, superoxid dismutaza. Fierul este esențial pentru producerea de celule roșii în sânge. Planta este un remediu pentru stările febrile, reducerea crampelor, pentru ficat mărit, dar şi pentru calmarea nervilor. De asemenea, se pare că studii preliminare au arătat că o substanţă activă din şofranul indian, curcumina, poate ajuta la vindecarea cancerului de sân şi a prostatei.

Romanii au adus inițial șofranul în Anglia, si este cultivat în cantități mari în Essex, mai ales într-un oraș numit Saffron Walden, a cărui stemă include trei crocusuri de șofran. 
Deşi cele mai multe varietăţi din acest condiment se găsesc în Iran, cel mai mare exportator este Spania, unde musulmanii l-au introdus în secolul al VIII-lea împreună cu orezul și zahărul sub forma de condiment pentru mâncare şi băuturi.
Sofranul apare în bucătăria maură, mediteraneană și asiatică. Cea mai obișnuită funcție este aceea de a colora orezul, pilaful indian de pe mesele festive și risotto-ul Milanese, unde aroma sa delicată îl face să fie cea mai faimoasă mâncare de orez italiană. Se combină bine cu pește și fructe de mare, este ingredientul cheie din paella spaniolă, precum și din bouillabaisse. În Anglia, șofranul este probabil cel mai bine cunoscut pentru utilizarea sa în chifle de șofran Cornish, unde este asociat cu fructe uscate într-un tort cu drojdie.

Cum să utilizați șofranul
Aveți nevoie doar de câteva fire pentru a asezona și colora întregul fel de mâncare. Adăugați-le direct in farfurie, zdrobiti-l până veti obtine o pulbere fină într-un mojar dar cel mai ușor este sa inmuiati șofranul în apă (lichid de gatit) fierbinte. Succesul preparatului in care adaugati sofran va fi garantat daca il veti distribui uniform in compozitie.


Eliberez „campul de batalie” punand la locul lor in cutii condimentele ravasite.
Scot „arsenalul” ajutator: mixer, castroane, ingrediente si cutia in care la final voi depozita miraculoasa inghetata.
Randuiesc in ordinea folosirii:
- trei oua
- 1+1 plic (80 grame) zahar pudra vanilat Dr. Oetker
- 50 grame lapte
- un plic (0,12 grame) sofran
- o cutie (400 grame) smantana dulce (de separator)

Pentru inceput incalzesc laptele in cuptorul cu microunde pentru 30 de secunde dupa care rastorn  in el continutul plicului de sofran.




Pana se inmoaie sofranul separ galbenusurile celor trei oua de albusuri si adaug zaharul vanilat.


Omogenizez compozitia dupa care torn laptele cu sofran.
Asez vasul deasupra unei cratite in care fierbe apa (bain-marie) si amestec continuu pana ce amestecul se ingroasa, capatand consistenta ciulamalei.
Indepartez vasul de pe sursa de caldura si las sa se racoreasca.
In acest timp bat albusurile spuma tare.


Pregatesc si frisca, amestecand continutul unui plic de zahar pudra cu aroma de vanilie cu smantana dulce pana ce apar creste ferme.


Trec apoi sa asamblez inghetata rasturnand crema de ou si sofran peste frisca si incorporand-o cu miscari usoare pana voi obtine un amestec fin.


Adaug si albusurile spuma continuand sa amestec compozitia tot cu miscari usoare, de jos in sus si de la centru catre margini, asa incat sa conserv aerul din spuma de albus.


Rastorn totul la final intr-o cutie cu capac pentru congelator si, pentru a sublinia valoarea ingredientului principal - sofranul, decorez usor cu colorant alimentar de culoarea aurului.


Se depoziteaza in congelator pentru cel putin patru ore dupa care poate fi consumata.






Pot declara ca este o inghetata divina!

joi, 15 iunie 2017

Physalis cu iaurt grecesc, pastura proaspata si miere de acacia, cu fulgi de porumb cu miere de albine

Desi mi-a atras de nenumarate ori atentia printre fructele exotice facandu-mi cu ochiul aspectul sau inedit, artistic, necunoscandu-i calitatile si neavand habar asupra gustului sau, il programam mereu pentru o achizitie ulterioara, si il vedeam doar decorand un tort delicat.
L-am descoperit de curand intr-un raft de magazin, printre alte fructe pe care deja le combinam in forma deshidratata cu iaurtul. Mi-am spus: „acum e cazul” (!) si am strecurat un plic in cos. Acasa, google search si, „cireasa” fotogenica a crescut in ochii mei. Supranumită şi Cătina incaşilor (sau Ciresele de pamant), Physalis peruviana este denumirea oficială a fructului cu origini în America de Sud apreciat ca fiind  unul dintre cele mai gustoase fructe.Fructul comestibil are culoare portocalie, este rotund, usor lipicios la atingere, și este protejat intr-o capsula stravezie, creponată, de forma unui lampion chinezesc, care se usuca pe masura ce fructul se maturizeaza. Physalis este un fruct bogat în vitamine din complexul B, B12 fiind rar întâlnită în alte vegetale. De asemenea physalis are în compoziție vitamina P recunoscută pentru proprietățile anti-inflamatorii, anti-oxidante și anti-virale. Aceste fructe mai conțin vitamina A , iar cantitatea de vitamina C este dublă față de lămâie. Fructele Physalis au un conținut ridicat de proteină, aproximativ 16%, calciu, fier, fosforzaharuri. Bogate în carotenoide și polizaharide, aceste fructe ajută la îmbunătățirea sistemului imunitar.  De asemenea fructele physalis conțin 18 aminoacizi și toți cei 8 aminoazici esențiali.Melatonina din fruct previne bolile neurodegenerative la persoanele in varstă. Acest fruct mai este utilizat in tratarea si prevenirea cancerului, a leucemiei,  reumatismului, astmului, malariei, hepatitei, dermatitei, litiazei renale sau a gutei.Concluzionand, beneficiile fructului Physalis pentru sanatate sunt:
  • intarirea sistemul imunitar,
  • un excelent remediu natural pentru stres, depresie, oboseala fizica si psihica,     
  • previne imbatranirea celulelor si combate dezvoltarea celulelor canceroase,
  • stabilizeaza nivelul de zahar din sange, este benefic pentru toate tipurile de diabet,
  • scade nivelul colesterolului,
  • creste cantitatea de extrogen, fiind de ajutor in simtomele de menopauza,
  • purifica sangele si stimuleaza productia de celule rosii,
  • ajuta la dezvoltarea oaselor si a dintilor, este eficient in astm, sinuzita, in boli alergice, are actiune antireumatica pentru articulatii.    
  • sub forma de comprese cu infuzie de frunze si fructe constituie un excelent remediu in reumatism, guta, eriteme, furunculoza, rani, diferite afectiuni la nivelul pielii.
Calitatile sale curative il recomanda si in alimentatia directa, fructele coapte putand fi consumate ca atare sau se pot pastra si consuma uscate, sunt excelente preparate sub forma de dulceata, gem, marmelada, uscate isi pastreaza culoarea, sunt deosebite si aspectuoase folosite in decorarea produselor de patiserie, prajituri, torturi, rulade, diferite dulciuri.
Cum prea multe vorbe tind sa estompeze subiectul, sa pregatim aproape ingredientele si, lucrarea este pe jumatate facuta: Physalis cu iaurt grecesc, pastura proaspata si miere de acacia, cu fulgi de porumb cu miere de albine.




Pentru o portie avem nevoie de:
- 150 grame iaurt grecesc scurs
- o lingurita pastura
- o lingura Physalis deshidratat
- o lingura inele de porumb glazurate cu miere
- o lingurita miere de acacia (sau oricare miere care va place)

Combinati in straturi ingredientele uscate cu iaurtul decorand la final cu mierea de albine si cateva cereale.
Delicios, dietetic, revigorant!